La începutul anului, mai mulți jucători și consultanți din piața imobiliară anticipau o scumpire de cel puțin 10% a prețurilor locuințelor, dar, potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro, în 2022, locuințele au fost cu 6% mai scumpe în comparație cu 2021.

Astfel, suma medie solicitată pentru o locuință a crescut de la 1.593 la 1.682 de euro pe metru pătrat util. În consecință, cei de la imobiliare.ro afirmă că evoluția prețurilor a intrat, astfel, într-o etapă de decelerare, ritmul fiind inferior celui înregistrat în 2021.

Potrivit lor, anul 2022 a fost caracterizat de multă incertitudine – pe de-o parte panica generată de conflictul din țara vecină, apoi creșterea costului de construcție pentru a culmina cu inflația fără precedent și creșterea costului de finanțare. Totuși, piața rezidențială și-a urmat cursul, numărul tranzacțiilor a fost unul semnificativ, iar prețurile au continuat să crească.

„Ne așteptăm la un prim semestru din anul 2023 mult mai calm, în care costurile de construcție se stabilizează, iar prețurile locuințelor se ajustează în funcție de acest factor. Cererea va fi influențată de costul ridicat al finanțării, însă și oferta va fi mai mică, mulți dezvoltatori amânând noi etape de dezvoltare până la stabilizarea situației economice, astfel încât echilibrul dintre cerere și ofertă se va menține, dar pe o piață contractatăVom vedea ajustări de prețuri, corecții pe segmentele mass-market care depind de creditare, în egală măsură în care vom vedea și creșteri de prețuri pe segmentele premium care atrag în continuare investitori,” a declarat, într-un comunicat remis redacției, Daniel Crainic, directorul de marketing Imobiliare.ro.

Cum au evoluat prețurile în marile orașe

Pe parcursul anului 2022, prețurile pentru o locuință situată în București au crescut cu 5%, de la 1.620 la 1.704 de euro pe metru pătrat util. Pe de altă parte, în anul 2021, prețurile locuințelor de vânzare din București au înregistrat o creștere de 14%. Piața rezidențială veche din acest centru regional a evoluat într-un ritm mai lent în anul 2022, ea consemnând o creștere de 1%, comparativ cu 16% în anul anterior. Similar, pe piața nouă, ritmul de creștere al prețurilor a înregistrat o creștere de 7% în anul 2022, în timp ce în 2021 a consemnat o creștere mai alertă și anume, de 17%.

. Pe de altă parte, în Brașov, prețurile au crescut într-un ritm alert în anul 2022, de la 1.459 de euro la 1.623 euro pe metru pătrat util. Astfel, s-a înregistrat o creștere de 11%, în comparație cu 18% în anul 2021. Piața rezidențială veche a evoluat într-un ritm mai lent în anul 2022, ea consemnând o creștere de 8%, comparativ cu 16% în anul anterior. Pe piața nouă, ritmul de creștere al prețurilor a înregistrat o creștere de 19% în anul 2022, în timp ce în 2021 a consemnat o creștere de 17%.

Cluj-Napoca a consemnat o majorare de 14% a prețului mediu solicitat pe segmentul locuințelor în 2022, de la 2.105 la 2.410 euro pe metru pătrat util. În ceea ce privește piața rezidențială veche, aceasta a evoluat într-un ritm mai lent în anul 2022, ea consemnând o creștere de 10%, comparativ cu 18% în anul anterior. Pe piața nouă, ritmul de creștere al prețurilor a înregistrat o evoluție de 23% în anul 2022, în timp ce în 2021 a consemnat o creștere mai lentă și anume, de 11%.

În Timișoara, ritmul de creștere al prețurilor a înregistrat un avans de 6% în anul 2022, comparativ cu 7% în anul 2021. Astfel, prețul mediu pe metru pătrat util a crescut de la 1.378 de euro la 1.454 euro. Piața rezidențială veche din acest centru regional a evoluat ușor în anul 2022, înregistrând astfel o creștere de 4%, comparativ cu 5% în anul anterior. Pe piața nouă, ritmul de creștere al prețurilor a înregistrat o evoluție de 10% în anul 2022, în timp ce în 2021 a consemnat o creștere cu 11%.

În plus, în Constanța, ritmul de creștere a fost mai lent în anul 2022, înregistrându-se o creștere procentuală de doar 2%, comparativ cu 14% în 2021, prețul mediu pe metru pătrat util ajungând la 1.431 de euro (de la 1.408 euro). În piața rezidențială veche se observă o scădere de 1% în anul 2022 și o creștere de 11% în anul 2021. Pe piața nouă, ritmul de creștere al prețurilor a înregistrat o evoluție de 4% în anul 2022, în timp ce în 2021 a consemnat o creștere cu 17%.

Cererea a scăzut ușor, însă numărul de tranzacții imobiliare a crescut

În anul 2022, cererea de locuințe din marile orașe a înregistrat un declin semnificativ față de anul anterior, ajungând la 317.000 de potențiali cumpărători (față de 419.000 în 2021). Numărul de tranzacții imobiliare la nivel național a crescut ușor: 640.000 de tranzacții în 2022, față 624.000 de tranzacții în anul 2021. Conform datelor prelucrate de Imobiliare.ro, 49% dintre tranzacțiile imobiliare naționale au loc în București.

Cei care doresc să achiziționeze o proprietate au avut înregistrat același nivel de interes în 2022, comparativ cu anul anterior, atunci când vine vorba de încheierea tranzacțiilor: perioada medie de vânzare a scăzut ușor în marile orașe, de la 53 la 52 de zile pe segmentul apartamentelor și, respectiv, de la 110 la 106 de zile, pe cel al caselor și vilelor.

Sursa: wall-street

 15 total views,  1 views today

By

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Generated by Feedzy