Partidul Social Democrat și PES activists România au organizat, în acest final de săptămână, o consultare națională prin intermediul căreia au preluat opiniile cetățenilor privind viitorul Uniunii Europene și schimbarea tratatelor europene. Cetățenii au fost invitați să își exprime opțiunea pe sutele de panouri stradale, amplasate în toată țara, unde își puteau scrie opiniile, cu […]
The post Mii de persoane au participat la consultarea națională privind viitorul Europei și schimbarea tratatelor europene, organizată de Partidul Social Democrat și PES activists România în peste o sută de locații din țară appeared first on Călărași PRESS.